Zece ani printre budistii din Semoy

IMG 20190313 WA0012Inca de la inceputul anului am inceput sa ne gandim ca ar fi timpul sa luam o pauza, sa ne odihnim si sa contemplam la credinciosia lui Dumnezeu in vietile noastre in ultimii zece ani.

Cand ne-am mutat in Semoy in 2008 am crezut ca vom sta doar vreo doi ani, timp suficient pentru Dumnezeu sa ne deschida cai de a merge in Asal unde am (Pavel) lucrat inainte sa ne casatorim. Anii au trecut si a fost nevoie ca Dumnezeu sa ma “scuture” putin sa inteleg ca chemarea noastra nu este neaparat pentru un loc specific (Asal), ci despre oamenii din etnia aceasta care inca nu au auzit Vestea Buna. Nu este vorba despre NOI, ci despre Dumnezeu si acesti oameni pe care El ii iubeste atat de mult.

In decembrie 2017 Dumnezeu a raspuns rugaciunilor noastre sa revedem Asal dupa o perioada atat de indelungata, dar a fost doar pentru o vizita foarte scurta.

Urmatoarele sunt cateva “pietre de aducere aminte”, momente in care am fost incurajati de credinciosia lui Dumnezeu, calauzirea Sa, raspunsuri la rugaciuni si sprijin din partea prietenilor.

Clubul de Engleza (English Corner)

La foarte scurt timp dupa ce ne-am stabilit in Semoy am inceput sa invitam la noi acasa cativa studenti din Asal. Stateam impreuna la masa, ii ajutam sa-si imbunatateasca engleza, discutam despre framantarile pe care le aveau si impartaseam cu ei Evanghelia. Mai tarziu unui coleg i-a venit idea de a incepe ceva mai organizat, la care sa participam mai multi, si asa a inceput English Corner. La inceput doar cativa studenti au “indraznit” sa participe, dar dupa cateva intalniri au inceput sa-si aduca tot mai multi prieteni si lucrarea a crescut foarte repede. Multi au avut ocazia sa auda Evanghelia si s-au creat relatii foarte bune intre studenti si colegii nostri. Am fost si mai incurajati ca continuam cand auzim marturia a doi crestini dintr-un alt oras care si ei au decis sa-L urmeze pe Hristos in urma unei lucrari similare cu aceasta. Acum, din motive de securitate, am fost nevoiti sa intrerupem activitatile de la Club, dar speram ca anul viitor sa putem continua sau sa incepem ceva asemanator.

Firma de Design

In 2010 cand am inteles ca toate usile spre Asal sunt inchise, am inceput sa-i cerem lui Dumnezeu o calauzire mai concreta. Ideea unei afaceri parea o solutie buna pentru termen lung, dar neavand nici un fel de experienta in acest domeniu am tot asteptat o cale mai usoara pentru a obtine viza. O confirmare clara pentru noi a venit citind Exodul 31:1-11 cand am inteles ca Dumnezeu vrea ca noi sa ne folosim toate darurile pe care ni le-a dat si atunci cand suntem credinciosi cu ce ni s-a incredintat, munca noastra va avea un impact si la nivel spiritual.

In 2013 am reusit sa cumparam o firma existenta printr-un lant de minuni mai ales in domeniul financiar. Vestea despre firma noastra s-a raspandim extraordinar de repede si in ultimii cinci ani, am reusit sa colaboram cu numeroase firme mici, majoritatea din domeniul turismului. Cu cativa dintre patroni am legat relatii foarte stranse si nu pierdem nici o ocazie sa impartasim despre modul in care noi traim fiecare aspect al vietii cerand calauzirea lui Dumnezeu.

Acum avem o aprobare de functionare pana in 2030 ceea ce teoretic ar trebui sa rezolve problema vizei, dar legile si regulamentele cu privire la straini se schimba in permanenta in tara in care locuim si singurul in care ne putem pune increderea este Dumnezeu.

Proiectul de Suveniruri

Prin 2012 cand ii ceream (Roxana) lui Dumnezeu mai multa claritate cu privire la lucrarile pe care le aveam pe inima, versetul din Exod 4:2 mi-a atras atentia si cumva am simtit ca trebuie sa invat croitorie chiar daca nu pusesem niciodata mana pe o masina de cusut. Dupa nenumarate ore pe YouTube am reusit sa creez cateva produse originale folosind materiale traditionale. In 2017 am inregistrat acest proiect sub firma existenta, ceea ce este un mare raspuns la rugaciunile noastre. Impreuna cu o colega de-a noastra speram ca in 2019 sa incepem un centru de pregatire pentru mame singure, vaduve si orfani in orasul TR, la vreo doua ore departare de Semoy. In ultima calatorie in TR am discutat cu cateva femei si patru sau cinci sunt interesate sa participe la un astfel de program. Ma bucur sa vad o mica raza de lumina dupa atatia ani de rugaciune si asteptare!

Impresii din Semoy

Un club media care inca se chinuie sa-si ia avantul. Este un vis de-al meu mai vechi sa creez un context in care sa aducem impreuna localnicii implicati in arte si media si sa impartasim cu ei Evanghelia intr-un mod mai creativ. Impreuna cu cativa colegi am reusit sa organizam activitati practice, dar a fost destul de complicat pentru ca toti suntem amatori si implicati in alte lucrari, fiind foarte limitati cu timpul. A fost fost foarte incurajator feedback-ul unui tanar director de film si a unor cameramani de la un post TV local. Am urmarit impreuna cateva documentare create de ei si am avut discutii libere despre cultura, religie si diferite aspecte sociale. Acum ma rog ca Dumnezeu sa aduca in echipa noastra (chiar și pe termen scurt) persoane care sunt inzestrate in domeniul artelor si media ca sa putem folosi aceste oportunitati.

Rugati-va impreuna cu noi

  • Ca si echipa simtim ca este timpul sa incepem o lucrare in afara orasului Semoy si se pare ca orasul TR va fi in atentia noastra in urmatorii cinci ani. De asemenea credem ca trebuie sa schimbam si strategia, parteneriatul cu credinciosi chinezi fiind prioritate mai ales in contextul actual in care obtinerea vizei pe termen lung este din ce in ce mai dificila. Continuam sa ne rugam pentru favoare din partea autoritatilor pentru orasele TR, ZK si JH si parteneriate strategice cu bisericile locale din acele zone. Avem nevoie de multă înțelepciune pentru ca în prezent Biserica chineza trece din nou printr-un val puternic de persecutie.
  • Afacerea. Este o mare binecuvantare sa obtinem viza prin aceasta platforma (pentru noi este singurul mod de a obtine viza), dar credem ca putem avea si un impact spiritual mai mare. Ne rugam ca Dumnezeu sa ne ajute sa incepem un curs de afaceri si management pentru oameni de afacere necrestini prin care sa le prezentam si valorile crestine din diferite sfere ale societatii. Pe langa multe altele, avem nevoie de oameni de afacere crestini care sa poata preda astfel de cursuri.
  • Proiectul de Suveniruri. “L” este o crestina din etnia cu care noi lucram in TR care L-a acceptat pe Hristos in urma cu cinci ani. Ea pare a fi o persoana cheie pentru centrul de pregatire pe care vrem sa-l incepem anul viitor. Rugati-va pentru L. si sotul ei. De asemenea pentru toate resursele de care avem nevoie si de favoare din partea autoritatilor atunci cand vom prezenta proiectul.
  • Mai multi co-lucratori. Din lipsa de oameni ne gasim de multe ori alergand in prea multe directii fara prea mult randament. Ne rugam pentru persoane cu experienta in afaceri care sa ne ajute sa cream strategii, designeri, persoane cu experienta in marketing si media sau persoane cu inima dornica sa slujeasca in acest grup etnic neevanghelizat atat pe termen lung, cat si in scurte vizite.
  • Pentru noi doi. Dupa 13 ani (16 pentru Roxana) in aceasta tara din Asia din care vreo 10 prin Semoy, credem ca este timpul sa ne oprim putin, sa ne odihnim si sa ne reinnoim viziunea. Suntem putin obositi, dar vazand toate oportunitatile care ni se astern in cale avem impresia ca suntem abia la inceputuri. Asteptam lucruri mari de la Dumnezeu si trebuie sa ne pregatim si noi pe masura.

 

Multumim pentru rugaciuni si tot sprijinul vostru pe parcursul acestor zece ani.

Daca doriti sa aflati mai multe detalii despre lucrarile in care suntem implicati va rugam sa ne contactati! Mult har si multa pace!

Pavel si Roxana

 

Our website is protected by DMC Firewall!